Descriere

Faptul că, în ultima jumătate de secol, teoria, critica și istoriografia literară europeană și nord-americană au cunoscut o dezvoltare, o diversitate și o complexitate nemaiîntâlnite în evoluția de până atunci a acestor discipline constituie astăzi unul dintre locurile comune ale cercetării literare internaționale. Odată cu apariția și afirmarea Noii Critici franceze din anii 50-60, cercetarea literară vest-europeană – și, la scurt timp după aceea, și cea nord-americană – a fost dinamizată printr-o serie de noi direcții metodologice (structuralismul, tematismul, existențialismul, psihocritica, critica stilistică, naratologia, critica mitică și arhetipală, sociocritica, textualismul, deconstructivismul, poststructuralismul în sens larg, estetica receptării și Reader-Response Criticism-ul, New Historicism-ul etc.), care și-au dobândit apoi statutul de modele ce vor revoluționa progresiv întregul câmp al științelor socio-umane. Pe de altă parte, ultimii 50 de ani au înregistrat o implicare din ce în ce mai activă a criticii literare occidentale în dezbaterile ideologice și în problemele sociale care au marcat structura și dinamica propriilor comunități: fie raportându-se într-un fel sau altul la paradigmele ideologice dominante ale vremii, fie dezvoltând o serie de politici culturale proprii, cele mai importante direcții din critica, teoria și istoriografia literară occidentală din a doua jumătate a secolului trecut au influențat profund nu numai propriul câmp disciplinar sau atmosfera intelectuală a epocii, dar și existența socială a colectivităților în cadrul cărora s-au manifestat.

La fel de cunoscut e, în alta ordine de idei, faptul că și în România domeniile respective s-au dezvoltat impetuos în ultimele cinci decenii, în principal ca urmare a adoptării modelelor metodologice (și, în limitele vremii, și ideologice) de proveniență occidentală. Procesul sincronizării cercetării literare românești începe în 1965, an pe care l-am ales ca bornă a proiectului nostru tocmai pentru că el marchează trecerea de la un model cultural unic, de tip totalitar, bazat pe dogma realismului socialist, la un model cultural dacă nu neapărat democratic, cel puțin plural, unul în care autoritarismul doctrinei oficiale permitea, totuși, o polarizare simili-democratică a câmpurilor culturale (de unde și teza, pe care o vom examina în amănunt pe parcursul cercetării noastre, că în perioada comunismului ceaușist critica literară ar fi fost cel mai liberal sector din cadrul disciplinelor socio-umane). În ciuda acestor circumstanțe, adevărata liberalizare survine, pentru cercetarea literară, ca și pentru întreaga societate româneasca, abia după 1989, un alt an-bornă, care jalonează în mod decisiv trecerea de la totalitarism la democrație, de la socialism la economia de piață și de la hibridul ideologic național-comunist către o europenitate în adevăratul sens al cuvântului. Cu toate acestea, rămâne ca o tema de reflecție frecvent problematizată în literatura de specialitate faptul că revoluția totală reprezintă o iluzie în câmpul vieții socioculturale și că, de regula, schimbările de regim sau de paradigmă perpetuează anumite reziduuri instituționale sau mentalitare din epocile mai vechi. Faptul e valabil și pentru critica și ideologia literară românească, în cazul cărora s-au semnalat adesea conservarea unor reflexe realist-socialiste în perioada de după 1965 și persistența unor sechele național-comuniste în perioada de după 1989. De aici, o serie de întrebări care vizează în mod direct tema proiectului nostru: în ce măsură a permis și în ce măsură a împiedicat regimul comunist sincronizarea criticii, a teoriei și a istoriografiei literare românești cu modelele metodologice de vârf din cercetarea literară internațională (cu precădere, occidentală) în perioada 1965-1989? În ce măsura cercetarea literară românească de după 1990 a reușit să recupereze retardul tehnologic și ideologic cauzat de moștenirea comunistă? Cum s-au înscris critica, teoria și istoriografia literară românească în câmpul politic și ideologic al totalitarismului ceaușist? Cum și-au redefinit ele statutul ideologic și instituțional în cele două decenii de postcomunism? Or, în contextul metodologic și ideologic actual, caracterizat printr-o creștere a competitivității în toate sectoarele cunoașterii și, totodată, printr-o profundă redimensionare a locului și a rolului științelor socio-umane în cadrul societăților de tip globalist, asemenea probleme dobândesc o importanță capitală. Și aceasta cu atât mai mult cu cât nu există până acum nicio tentativă de bilanț sistematic al impactului provocat de importurile metodologice și ideologice occidentale asupra teoriei, criticii și istoriografiei literare românești din perioada 1965-2010.

De aici, o serie de probleme importante lăsate nerezolvate: aria impactului produs de modelele metodologice europene și nord-americane asupra cercetării literare românești din perioada 1965-2010; principalele tipuri de metode și ideologii selectate de critica, teoria și istoriografia literară în cea de-a doua fază a comunismului românesc (1965-1989); gradul de înțelegere și de asimilare a noilor metode critice în raport cu ideologia național-comunistă, dar și cu tradițiile exegetice autohtone (impresionism, călinescianism etc.); rezultatele concrete (la nivelul analizei de text, al decupajului conceptual și al descrierii istoriografice) ale operaționalizării modelelor metodologice de import; efectele generate în plan ideologic de noile modele critice și teoretice de proveniență occidentală; structura metodologică și ideologică a câmpului criticii literare românești din perioada ceaușismului; raportul dintre adoptarea mimetică și recontextualizarea creatoare a metodelor și ideologiilor împrumutate în cadrul cercetării literare românești din epoca național-comunismului; natura metodelor și a ideologiilor occidentale adoptate de critica, teoria și istoriografia literară românească în postcomunism (1989-2010); gradul de înțelegere, adaptare și recontextualizare creatoare al noilor metode importate după 1989; consecințele metodologice și ideologice ale postmodernismului asupra cercetării literare românești din ultimele două decenii; preocupările de rescriere a istoriei literare naționale, ca urmare a înlăturării totalitarismului, și de înscriere a criticii și a literaturii române într-un context internațional, ca urmare a fenomenului globalizării; polarizarea metodologică și ideologică a câmpului actual al criticii, teoriei și istoriografiei literare românești și statutul disciplinelor amintite în momentul de față în România; raportul curent dintre cercetarea literară românească și cercetarea literară internațională: sincronități și defazări; oportunități neexploatate de valorificare a criticii, teoriei și istoriografiei literare românești în plan internațional.

Or, tocmai aceste probleme nerezolvate constituie principala motivație a proiectului nostru: în contextul epistemologic actual, unul al globalizării accelerate, al intensificării competiției în cercetarea la vârf, al schimburilor interculturale și al transferurilor interdisciplinare, e necesară o evaluare a statutului, a nivelului și a potențialului criticii, teoriei și istoriografiei literare românești contemporane prin raportare la realizările internaționale din domeniile respective. Și, dat fiind că interesul cercetării filologice internaționale de vârf pentru materialul de studiu furnizat de literatura romană este deocamdată unul destul de redus, o asemenea evaluare nu se poate face încă într-o manieră relevantă din perspectiva achizițiilor empirice/punctuale dobândite pe un teren comun de investigație (cum ar fi literatura română), ci doar din perspectiva modelelor metodologice și ideologice teoretizate și/sau instrumentate de către cercetarea literară europeană și nord-americană, respectiv românească.