grant.cocerc@ulbsibiu.ro
Listen to the interview here (English version):
English version (Original)
Professor Franco Moretti is an Italian literary scholar best known for developing “distant reading”, the study of large – scale patterns across many texts instead of close analysis of a few individual works. At Stanford University, where he taught, was the co – founder of the Stanford Literary Lab in 2010. His major works include Graphs, Maps, Trees, Atlas of the European Novel, and Distant Reading. Distant reading, according to Prof. Franco Moretti, means that instead of reading one book very closely, you look at thousands of books from far away to see big patterns. Close reading is like studying one tree carefully: its leaves, bark, branches, and texture. Distant reading is like looking at the whole forest from above – seeing patterns, shapes, growth, gaps, and changes you could never notice from one tree alone.
An interview conducted by Ileana Racoviceanu, Manager CoCERC – ULBS.
Interviewer: Professor Moretti, thank you for taking your time to sit with me today for a few moments. And I am going to ask you a few questions. For instance, if you were beginning your research career today, in the age of AI and massive digital archives, what new literary problem would you want to investigate first?
Prof. Franco Moretti: Well, probably the same problem we tried to investigate at the Literary Lab about, what, twelve years ago, did not succeed in solving. That is to say, the logic of literary innovation, and more specifically, whether literary innovation proceeds randomly – as in an evolutionary model – or is oriented always towards foreseeable and foreseen results. So, it really has to do with the nature of innovation, but also with the nature of cultural history at large. This is what I would like to study first, because it’s the biggest problem.
Interviewer: In distant reading, the method that you developed, what do you think is gained by abstraction, and what must inevitably be sacrificed? What are the limits of extreme synthesis? And I would like to add to this, how did this idea of distant reading come up to you?
Prof. Franco Moretti: The idea came out of research I started doing, actually, when I was working on literary geography. I realized that in order to make maps of literature – however conceived – one had to abstract certain features from the texts that were going to be mapped. I only realized the importance of the process of abstraction later, but once I realized that, it seemed clear to me that it could apply not just to literary geography, but to other fields as well.
What is gained by abstraction is a simplification of the literary structure to fewer elements; therefore, one can track them through history and operate comparative work more easily. What is lost, as always with abstraction, is the concreteness of the individual case. But in the process of knowledge, this is always the case: in order to know, we have to reduce and abstract, and if we didn’t do that, we would never really know anything.
Interviewer: Your work often uses models from geography, economics, evolution, and statistics. How do you decide when a model or instrument from outside literary studies is genuinely useful for literary research?
Prof. Franco Moretti: Well, it’s not really a matter of decision. It’s more a process that goes like this: I’ve always liked to read outside of the discipline of literary criticism – outside of the humanities even – because I like the natural sciences a lot, but then of course also sociology, linguistics, anthropology, etc. And so, every now and then, when I am studying a specific issue – a specific literary issue, a theoretical problem, or a historical configuration – I remember a model in another discipline that maybe could help understanding the problem I have in front of me. So, it’s not a decision; it’s more a realization that a model to solve the literary puzzle has been developed in a non – literary discipline. Which one? This is completely… it depends on… not on randomness, but it can’t be predicted. I mean, it has to do with the problem I’m trying to solve.
Interviewer: What would it be necessary to multiply and transfer the Literary Lab methodology in another university, like this one we have… we are here now in Sibiu?
Prof. Franco Moretti: It doesn’t take much. We started with half a dozen people, and you know, I was the only professor; the rest were all students and a technical collaborator. What is needed is:
- Researchers who have an interest in the scientific process.
- Other researchers (or the same ones) who also know how to program and how to deal with algorithms more generally.
So, it requires literary research questions that have already a sort of scientific ring to them, and literary scholars who have some kind of scientific preparation. This is really not much to ask; it’s basically half a dozen individuals with a certain intellectual predisposition and knowledge. Put it like this, it sounds simple, but actually, it’s not so simple because that kind of literary researcher is not a frequent type. So, it is not easy to put together even half a dozen of those. But it doesn’t require money, it doesn’t require time, it doesn’t require space… none of the usual lamentations that have to do with how difficult it is to do research apply. There is no funding necessary, even though, of course, funding is always welcome, but it’s just a predisposition of the intellect, really.
Interviewer: You know, we… more than a year ago, about two years ago, we started a program, an internal program about teaching young, very young children how to research. It’s called “Research in the Language of Children.” So, I have a question for you: they were as young as six, seven, eight years old, and they took it very, very light, and they were enthusiastic and happy to not be given homework, but to research. It was a very different thing for them to do. So my question is, when do you think it’s most appropriate to expose children to research and vocabulary related to research, and why?
Prof. Franco Moretti: I think you did the right thing, and it’s a wonderful thing that you did it. I wish my son had been exposed to this kind of idea when he was six, seven, or eight. I wish I had been exposed to this kind of idea when I was that age. I think, you know, obviously a lot has to do with the kind of research you ask them to do, but it seems to me that one can start as early as you did and that it’s a wonderful thing to do so, actually.
Interviewer: Yeah, basically we let them research and study whatever raised their interest, and they have to choose a common interest in a group. Thank you very much! It was a pleasure talking to you. Enjoy your stay in Sibiu.
Prof. Franco Moretti: It was a pleasure talking to you. Thank you.
Romanian version (Translated)
Profesorul Franco Moretti este un cercetător Italian în domeniul literar, cunoscut mai ales pentru dezvoltarea conceptului de „lectură (de) la distanță” (distant reading), care urmărește studiul tiparelor care pot să apară în numeroase texte, abordate la scară largă, prin comparație cu o analiză atentă a unor lucrări individuale. La Universitatea Stanford, unde a predat, a fost co–fondatorul Stanford Literary Lab, în 2010. Lucrările sale majore includ Graphs, Maps, Trees, Atlas of the European Novel și Distant Reading. Lectura (de) la distanță, conform prof. Franco Moretti, presupune ca, în locul lecturii atente a unui singur volum, să se efectueze o analiză de la distanță, a unui număr foarte mare de volume, cu scopul de a sesiza tiparele mari, observabile la scară largă. Conceptul ar putea fi înțeles mai bine printr-o analogie:
- lectura atentă (close reading) ar putea fi asimilată cu studiul atent al unui singur copac: frunzele, scoarța, ramurile și textura acestuia.
- lectura (de) la distanță ar putea fi asimilată cu analiza „de sus“ a întregii păduri – observând tiparele, formele, creșterea, golurile și schimbările care ar putea scăpa unei analize de aproape, atunci când aobiectul observării îl constituie un singur copac.
Un interviu realizat de Ileana Racoviceanu, Manager CoCERC – ULBS.
Intervievator: Profesore Moretti, vă mulțumesc pentru că v-ați făcut timp să stați de vorbă cu mine astăzi, pentru câteva momente. Vă voi adresa câteva întrebări. De exemplu, dacă v-ați începe cariera de cercetare astăzi, în era inteligenței artificiale și a arhivelor digitale masive, ce problemă literară nouă ați dori să investigați mai întâi?
Prof. Franco Moretti: Ei bine, probabil că aș analiza aceeași problemă pe care am încercat să o investigăm la Literary Lab, în urmă cu vreo doisprezece ani și pe care nu am reușit să o rezolvăm. Aceasta este logica inovației literare și, mai specific, dacă inovația literară evoluează aleatoriu – ca într-un model evoluționist – sau este orientată întotdeauna către rezultate previzibile și prevăzute. Deci, are de-a face cu natura inovației, dar și cu natura istoriei culturale în ansamblu. Aceasta este ceea ce aș dori să studiez mai întâi, pentru că este cea mai mare problemă.
Intervievator: În lectura (de) la distanță, metoda pe care ați dezvoltat-o, ce credeți că se câștigă prin abstractizare și ce trebuie sacrificat inevitabil? Care sunt limitele sintezei extreme? Și aș dori să adaug, cum v-a venit această idee a lecturii (de) la distanță?
Prof. Franco Moretti: Ideea a venit din cercetările pe care am început să le fac, de fapt, când lucram la geografia literară. Mi-am dat seama că, pentru a face hărți ale literaturii – indiferent de modul în care erau concepute – trebuia să extrag anumite trăsături din textele care urmau să fie cartografiate. Am realizat importanța procesului de abstractizare abia mai târziu, dar odată ce am înțeles asta, mi s-a părut foarte clar că se poate aplica nu doar geografiei literare, ci și altor domenii.
Ceea ce se câștigă prin abstractizare este o simplificare a structurii literare în mai puține elemente; prin urmare, acestea pot fi urmărite de-a lungul istoriei devenind mai simplu de realizat studii comparative. Ceea ce se pierde, ca întotdeauna în cazul abstractizării, este concretețea cazului individual. Dar în procesul cunoașterii, acesta este întotdeauna cazul: pentru a cunoaște, trebuie să reducem și să abstractizăm, iar dacă nu am face asta, nu am ști niciodată nimic cu adevărat.
Intervievator: Lucrările dumneavoastră folosesc adesea modele din geografie, economie, evoluție și statistică. Cum decideți când un model sau un instrument din afara studiilor literare propriu-zise este cu adevărat util pentru cercetarea literară?
Prof. Franco Moretti: Ei bine, nu este chiar o chestiune de decizie. Este mai degrabă un proces care decurge astfel: mi-a plăcut întotdeauna să citesc în afara disciplinei criticii literare – chiar și în afara disciplinelor umaniste – pentru că îmi plac foarte mult științele naturii, dar apoi, desigur, și sociologia, lingvistica, antropologia etc. Și astfel, din când în când, când studiez o problemă specifică – o problemă literară specifică, o problemă teoretică sau o configurație istorică – îmi amintesc de un model dintr-o altă disciplină care ar putea ajuta la înțelegerea problemei pe care o am în față. Deci, nu este o decizie; este mai degrabă o urmare a faptului că am identificat un model, dezvoltat anterior în cadrul sau pentru o disciplină non-literară, oferă o soluție pentru rezolvarea unui puzzle literar. Care anume? Acest lucru este complet… sau depinde de… nu de hazard, dar nu poate fi prezis cu exactitate. Vreau să spun că are de-a face cu problema pe care încerc să o rezolv la un moment dat.
Intervievator: Ce ar fi necesar pentru a multiplica și a transfera metodologia Literary Lab într-o altă universitate, cum este aceasta… unde suntem aici și acum, la Sibiu?
Prof. Franco Moretti: Nu este nevoie de mult. Am început cu o jumătate de duzină de oameni și, știți, eu eram singurul profesor; restul erau studenți și un colaborator tehnic. Ceea ce este necesar sunt:
- Cercetători care au un interes pentru procesul științific.
- Alți cercetători (sau aceiași) care știu, de asemenea, să programeze și cum să gestioneze algoritmii în general.
Așadar, este nevoie de întrebări care privesc cercetarea literară și care au deja o tentă științifică și de cercetători interesați de studiul domeniului literar și care au și o pregătire științifică. Chiar nu este vorba de prea multe cerințe; este vorba, în esență, de o jumătate de duzină de indivizi cu o anumită predispoziție intelectuală și de cunoștințe în domeniul de referință. Pus astfel, sună simplu, dar, de fapt, nu este atât de simplu, deoarece acel tip de cercetător literar nu este unul foarte frecvent întâlnit. Deci, nu este ușor să aduni nici măcar șase astfel de oameni. Dar nu necesită bani, nu necesită timp, nu necesită spațiu… niciuna dintre lamentările obișnuite legate de cât de greu este să faci cercetare nu se aplică aici. Nu este necesară finanțarea, deși, desigur, finanțarea este întotdeauna binevenită, dar este vorba cu adevărat despre de o predispoziție intelectuală a celor care urmează să fie implicați.
Intervievator: Știți, noi… acum mai bine de un an, acum vreo doi ani, am început un program, un program intern despre cum să îi învățăm pe copiii mici, foarte mici, să cerceteze. Se numește „Cercetarea pe limba copiilor”. Așadar, am o întrebare pentru dumneavoastră – copiii pe care i-am implicat aveau vârste de șase, șapte, opt ani și au privit totul cu multă lejeritate, au fost entuziasmați și fericiți să nu primească teme pentru acasă, ci să cerceteze. A fost un lucru foarte diferit pentru ei. Deci, întrebarea mea este: când credeți că este cel mai potrivit să expunem copiii la cercetare și la vocabularul legat de cercetare și de ce?
Prof. Franco Moretti: Cred că ați făcut ceea ce trebuie și este un lucru minunat că l-ați făcut. Mi-aș fi dorit ca fiul meu să fi fost expus la acest tip de idee când avea șase, șapte sau opt ani. Mi-aș fi dorit ca eu să fi fost expus la acest tip de idee, când aveam acea vârstă. Cred că, evident, multe depind de tipul de cercetare pe care le cereți să o facă, dar mi se pare că se poate începe la fel de devreme cum ați făcut-o voi și că este un lucru minunat să faci asta, de fapt.
Intervievator: Da, practic i-am lăsat să cerceteze și să studieze orice le stârnea interesul, iar ei trebuiau să-și aleagă un subiect de interes comun în grupul lor de lucru. Vă mulțumesc foarte mult! A fost o plăcere să vorbesc cu dumneavoastră. Bucurați-vă de șederea la Sibiu.
Prof. Franco Moretti: A fost o plăcere să vorbesc cu dumneavoastră. Vă mulțumesc.
