
COCerc-Regiunea Centru vine în ajutorul cercetătorilor cu două servicii gestionare a carierei academice, oferind asistență personalizată cercetătorilor precum și instrumentele de monitorizare a evoluției în cariera academică.
Punctual asistența personalizată pentru cercetători vizează în primul rând în identificarea blocajelor de scriere, structurare și depunere a proiectelor competitive, apoi identificarea dificultăților de implementare, management și raportare a granturilor active, precum și a limitărilor de natură logistică și tehnologică care periclitează calitatea rezultatelor, totodată sunt luate în considerare și constrângerile legate de publicare și de valorificare a rezultatelor cercetării, toate acestea fiind necesare pentru creionarea unei direcții strategice menite a aduce plus valoare și-a contribui la dezvoltarea carierei academice.
Consilierea carierei academice oferă cercetătorilor o perspectivă strategică asupra opțiunilor de avansare, ajutându-i să își prioritizeze obiectivele profesionale pentru următoarele 12 luni, fie că vizează stabilizarea pe post, promovarea pe un grad superior sau obținerea atestatului de abilitare. Acest serviciu ghidează cercetătorul în optimizarea indicatorilor de performanță solicitați de domeniu, precum publicarea în reviste cu impact, creșterea indicelui Hirsch sau câștigarea de granturi în calitate de director de proiect. Totodată, consilierea vizează armonizarea activității de cercetare cu responsabilitățile de predare și administrative, oferind consultanță pentru pregătirea dosarelor de concurs și alinierea parcursului individual la standardele naționale de creștere profesională.
Monitorizarea evoluției în cariera academică și de cercetare propusă de CoCerc ajută aplicantul în mod concret să își creioneze o viziune strategică asupra propriului parcurs profesional prin stabilirea unor obiective și a pașilor punctuali pentru atingerea acestora. Iar pentru a avea consistență această monitorizare îl ajută pe cercetător să se auto evalueze în raport cu standardele naționale în ceea ce privește pașii spre creștere și promovare in carieră. Acest serviciu vizează în mod concret generarea de către cercetător a unui plan de acțiune pe termen scurt și mediu, cu indicatori concreți care să-l conducă la un nivel superior profesional și nu numai.
Sesiunile sunt gratuite, confidențiale și pot fi fizice sau online. Pentru noi este important e ca nimeni să nu se plafoneze sau blocheze în fața provocărilor tot mai mari din cariera academică, ci să continue să meargă înainte, deoarece nu este singur.
Dacă sunteți interesat(ă) de unul dintre servicii, vă puteți înscrie aici