Stimați studenți,
Centrul de Orientare și Consiliere în Cercetare – Regiunea Centru (COCerc) din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu vă invită să participați la stagiile de practică de specialitate în domeniul cercetării, desfășurate în semestrul al II-lea.
Aceste stagii reprezintă o oportunitate de formare aplicată, menită să sprijine înțelegerea procesului de cercetare științifică și dezvoltarea competențelor necesare implicării active în proiecte de cercetare. Activitățile se vor desfășura sub îndrumarea cadrelor didactice și a cercetătorilor din cadrul ULBS, în format fizic la sediul COCerc (Str. Banatului, nr. 6, et. 1, interfon 14), conform programului stabilit ulterior completării formularului de înscriere.
În urma participării, studenții vor primi o adeverință emisă de COCerc, recunoscută de facultate ca dovadă a efectuării stagiului de practică de specialitate.
Pentru înscriere, vă rugăm să completați formularul disponibil la următorul link: https://forms.gle/5qDASCo16XdAAYro6.
Nu ezitați să ne contactați la adresa de e-mail: grant.cocerc@ulbsibiu.ro pentru mai multe informații!
Vă așteptăm cu drag,
Echipa COCerc