Loading Events

« All Events

Noaptea Cercetătorilor 2024 la ULBS

September 27 @ 4:00 pm - 11:00 pm

Din nou împreună pentru a descoperi magia științei

În 27 septembrie 2024 Sibiul se alătură din nou celor peste 340 de orașe europene care celebrează Știința cu toate interfețele sale. Este momentul în care, așa cum spuneam de obicei, laboratoarele și centrele de cercetare își deschid porțile pentru a-i primi într-un mediu prietenos și într-o manieră non-formală pe toți pasionații de știință . Întreaga lume „academică s-a mobilizat pentru a demonstra importanța, frumusețea și laturile inedite ale activității de cercetare. Și la ediția din acest an prin eforturile reunite a peste 200 de cadre didactice și a unui număr impresionant de voluntari, vom organiza experimente, expoziţii, demonstraţii cu roboţi, workshop-uri, ateliere de creație, prezentări de oferte educaționale, concursuri și numeroase alte surprize tematice destinate vizitatorilor de toate vârstele.

Sub motto-ul consacrat, ”Descoperă magia științei”, cercetătorii vor aduce din laboratoare experimente în care au investit sute de ore de trudă, le vor demonstra și își vor uimi auditoriul.

Anul acesta programul este deosebit de atractiv, personaje din basme, personaje istorice și evenimente spectacol vor da un suflu nou și își vor întâmpina admiratorii. Roboți în acțiune, mașini ale viitorului, imagini ale orașului viitorului, soluțiile pentru punerea în valoare a energiilor regenerabile vor deveni realitate. Avem bucuria de a-i iniția pe cei mari și pe cei mici în tainele atelierelor de pictură și muzică, ”lumea celor care nu cuvântă” cu misterele ei va fi explicată detaliat. Nu vor lipsi din program lansări de carte, conferințele pe teme culturale și științifice, atelierele de traduceri, studioul de jurnalism deschis tuturor. În fiecare spațiu pus la dispoziția publicului un domeniu științific își va dezvălui tainele, fie că este vorba despre lumea dreptului, a științelor economice, teologiei, artei culinare inovative sau a roboților industriali. Sunt programate expoziții de documente de patrimoniu, expoziții de carte, prezentări ale proiectelor derulate prin Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu în calitate de partener sau în nume propriu.

Notați așadar în calendar: . Ziua în care Sibiul va trăi din nou emoția mijlocului de toamnă care aduce cu sine deschiderea anului academic, dar și speranța în viitor pentru liceenii aflați în pragul alegerii unei cariere în centrul universitar sibian.

Programul evenimentului:  https://noapteacercetatorilor.ulbsibiu.ro/ro/program/

Partenerii din acest an: https://noapteacercetatorilor.ulbsibiu.ro/ro/parteneri/

 

Details

Date:
September 27
Time:
4:00 pm - 11:00 pm

Organizers

COCerc – Centrul de Orientare în Cariera de Cercetător – Regiunea Centru
Uiversitatea Lucian Blaga din Sibiu
Written by grant.cocerc@ulbsibiu.ro

Bd-ul Victoriei nr.10,
Sibiu, 550024, România
Tel: +40-(269) 21.77.79
Fax: +40-(269) 21.78.87
E-mail: grant.cocerc@ulbsibiu.ro