Oana Marin este manager de proiect, coordonatoare de regie și dramaturgie. Este actriță, asistent universitar la ULBS și manager cultural. Are un doctorat în Teatru și Artele Spectacolului, iar din 2017 predă cursuri de vorbire scenică, repertoriul actorului și introducere în arta actorului.
Din 2019 face parte din echipa de organizare a FITS, iar din 2022 coordonează Bursa Internațională de Spectacole de la Sibiu / Sibiu International Performing Arts Market. A avut peste 40 de roluri în peste 30 de spectacole în teatre de repertoriu și a participat la numeroase ateliere artistice, masterclass-uri și școli de vară în țară și în străinătate. A fost actriță colaboratoare a Teatrului Național „Radu Stanca” timp de mai mulți ani, iar în 2023 a regizat spectacolul „Cu brațele întinse deasupra lumii”, în care abordează tema migrației. Interesele sale vizează studiile performative, studiile de gen, grupurile vulnerabile, disability theatre și spoken word.
